GEALAN: Strategie concertata de marketing pentru consolidarea marcii

August 12, 2015 0 comments

PREMIILE EURO-FEREASTRA 

premiu euro fereastra GEALANCompaniei Gealan – furnizor oficial al Casei Regale a României – i-a fost decernat Trofeul EURO-Fereastra 2015, la categoria „Reliable Brands”, cu ocazia galei premiilor cu același nume, care a fost organizată în cadrul Conferinței Internaționale pentru Sisteme de Tâmplărie și Fațade Cortină, ediția a șaptea. Distincția recompensează, în mod binemeritat, o activitate neîntreruptă de două decenii pe piața autohtonă de profil, firma din București reușind să-și construiască renumele de furnizor de prim rang de sisteme din PVC, atât în percepția consumatorilor cât și partenerilor de afaceri. Poziția dominantă deținută în domeniu a fost susținută prin promovarea unor sisteme adaptate la specificul cererii locale, respectând totodată cu strictețe prevederile referitoare la calitate și performanța incluse în standardele internaționale care guvernează acest sector de activitate. Marca Gealan este, în prezent, sinonimă în percepția consumatorilor cu ideea de tâmplărie termoizolantă, aceasta fiind consecința fireasca a unei strategii concertate de marketing.

Soluții complexe construite pe platforma Gealan S 9000

Punctul forte al Gealan România a fost întotdeauna reprezentat de politica integrata de marketing, prin care s-a reușit impunerea mărcii respective ca un brand de calitate. La aceasta s-a adaugat inclusiv o strategie de produs bine instrumentată, concretizată prin promovarea unor soluții competitive, care au consemnat un real succes în rândul utilizatorilor. Din acest punct de vedere, reprezentativ este sistemul Futura, integrat în platforma S 9000 și care prezintă o lățime constructivă de 82,5 mm. Sistemul asigură posibilitatea execuției – cu ajutorul unor profile standard dotate cu armătură de 2 mm – a unor ansambluri de ferestre deosebit de performante, destinate instalării la casele pasive. Conform testelor efectuate de IFT Rosenheim, coeficientul de transfer termic atinge 0,89 W/mpK. Caracteristicile de performanță ale ferestrelor realizate prin intermediul acestor repere pot fi îmbunătățite prin folosirea tehnicii de lipire a pachetului de geam termoizolant (STV). Reperele Futura permit realizarea unor elemente de tâmplărie cu înălțime de până la 2.400 mm, asigurând o protecție antiefracție ridicată, din clasa RC2. Un avantaj net este dat de existența unei garnituri mediane flexibile, instalate în zona de falț a ramei, ce are un aport evident la creșterea gradului de izolare termică, protejează elementele de feronerie de umezeala și îmbunătățește comportamentul la deschidere, în special la temperaturi exterioare scăzute. Cea mai recentă versiune a sistemului este dedicată realizării de uși liftant-glisante. Chiar și în varianta standard, acestea prezintă o transmisivitate termică de 1,3 W/mpK, prin aplicarea unor măsuri speciale ajungându-se la 0,95 W/mpK. Alte avantaje nete sunt constituite de posibilitatea montajului unui vitraj triplustratificat cu gabarit de 52 mm, adâncimea de montaj a tocului de 190 mm, aspectul suplu a cercevelei etc.

Recunoaștere a performanței prin acordarea titlului de Furnizor Oficial al Casei Regale

La finele lui 2014, firma Gealan România, ca urmare a imaginii deosebite a companiei, consolidate de-a lungul unei îndelungate perioade de activitate pe piața locală, a fost aleasă de Casa Regala a Romaniei ca partener oficial în furnizarea de ferestre/uși, pentru renovarea a doua clădiri situate pe Domeniul Regal de la Savarsin (Casa Musafirilor și Casa Intendentului). Experții companiei au realizat – în premieră pentru acest imobile – ferestrele Futura, caracterizate prin îmbinarea profilelor la unghi de 90 de grade și înfolierea în nuanța imitație de lemn (nuc) pe întreaga suprafață a profilului, inclusiv la interior, în demersul de a oferi aspectul autentic al ferestrelor tradiționale. Ca o încununare a eforturilor respective și ca un semn de recunoaștere a profesionalismului echipelor de specialiști ce activează în cadrul companiei, în luna mai a.c. Gealan Romania a primit titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, într-o ceremonie desfășurată la Palatul Elisabeta. Prin proiectul desfășurat la Domeniul Regal din Savarsin firma a demonstrat că are capacitatea de a respecta cele mai exigente cerințe, îmbinând tehnologiile inovatoare cu solicitarile de natură estetică.

Gealan România este unul dintre cei mai mari competitori activi pe piața autohtonă de sisteme din PVC, fiind o companie care produce o gamă extinsă de soluții din categoria profilelor din PVC destinate execuției de ferestre/uși. Societatea colaborează cu circa 450 de firme partenere in România, pentru care livrează, atât sisteme specifice cât și componente și tehnologii necesare procesării ansamblurilor termoizolante. De asemenea, în portofoliul sau se regăsesc rulouri, obloane și diferite accesorii. Recent holdingul Gealan a fost integrat în grupul Veka, devenind astfel o parte a celui mai important furnizor de pe piața mondială de profil. Din punct de vedere financiar, Gealan Romania a încheiat anul 2014 cu o cifra de afaceri de 23,5 milioane de euro, reușind, astfel, să-și păstreze echilibrul financiar, grație portofoliului divers de produse și politicilor de marketing orientate inclusiv spre consolidarea imaginii de marcă de prestigiu.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.