Întreţinerea corectă a tâmplăriei din PVC și Aluminiu

Întreţinerea corectă a tâmplăriei din PVC și Aluminiu

Întreţinerea corectă a tâmplăriei din PVC și Aluminiu

by July 29, 2015 0 comments

Tâmplăria din PVC a început să câştige tot mai mult teren pentru construcţiile de locuinţe noi şi renovări. Unul dintre avantajele pe care le scot în evidenţă, atât producătorii de profile cât şi cei de tâmplărie este întreţinerea puţin costisitoare. Pe de altă parte, pentru ca ferestrele dumneavoastră să îşi păstreze aspectul iniţial trebuie respectate o serie de reguli. În această direcție, Schüco a venit în completarea ofertei sale de profile cu un set de produse de curăţare, recomandate a fi folosite pentru mărirea  duratei de viata a ferestrelor din PVC.

De exemplu, pentru profilele albe se recomandă ştergerea cu o cârpă moale (lână sau bumbac), de culoare deschisă, cu care se întinde soluţia de curăţat de-a lungul profilului, lustruindu-se astfel cu mişcări uşoare. Soluţia trebuie lăsată să acţioneze un timp scurt după care se clăteşte cu apa curată. Trebuie evitate mişcările circulare la curăţarea profilelor. Dacă suprafaţa este foarte murdară se repetă operaţia descrisă anterior. Această soluţie curăţă depunerile formate din gaze de eşapament şi industriale, reziduuri de ardere sau menajere şi este antibacteriala, antistatica, neinflamabila, biodegradabila şi nu atacă pielea.

În niciun caz profilele nu se curăță pe uscat, cu obiecte tăioase sau care pot zgâria suprafaţa. Din  cauza încărcării statice, curăţarea uscată favorizează depunerea prafului.

Benzina, substanţe acide, acetona sau alte substanţe care atacă PVC-ul sunt cu desăvârşire interzise pentru astfel de operaţiuni.

În vederea păstrării profilelor înfoliate la rezistenţa radiaţiilor UV acestea sunt acoperite cu un strat protector. Soluţiile de curăţare Schüco nu atacă acest strat. Se poate folosi şi apă sau soluţii pentru curăţarea sticlei, dar în nici un caz alcool. Pe suprafaţa netedă a foliilor nu se poate aşeza murdăria, deci curăţarea este foarte uşoară.

Garniturile dintre toc şi cercevea şi cele care prind geamul trebuie curăţate la 6 luni, cu o soluţie adecvată şi o țesătură foarte absorbantă. În acest fel, garniturile rămân maleabile, nu absorb umiditatea şi asigură etanşeitatea dorită. Cel puţin o dată pe an acestea trebui să fie verificate, şi dacă apar deteriorări ale acestora trebuie schimbate.

Pentru buna şi îndelunga funcţionare a feroneriei, părţile mobile din oţel şi punctele de închidere trebuie să fie unse, cel puţin o dată pe an. Controlul periodic al feroneriei şi eventuala sa reglare conduce la prelungirea duratei de funcţionare.

De asemenea, cel puțin o dată pe an trebuie controlate şi curăţate  și orificiile pentru drenarea apei aflate în rama ferestrei. Locul trebuie aspirat cu grijă şi curăţat cu un beţişor subţire de lemn sau plastic.

Pentru o funcţionare şi păstrare pe termen lung a ferestrelor dumneavoastră este nevoie de o îngrijire constantă a acestora. Aceste soluţii de curăţare oferite de către Schüco, sunt rezultatul experienţei de decenii ca producător de profile din aluminiu, şi au ca scop prelungirea duratei de viaţă a ferestrelor dumneavoastră.

Momentan nu sunt conversatii

Intra intr-o conversatie

Nu sunt momentan postate conversatii

Poti fi persoana care porneste o conversatie.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.